23 febr.: Ferenc Pál Fám (de la Universitatea din Kaposvár) şi Győző Zsigmond (Universitatea Bucureşti) au prezentat o conferinţă cu proiecţie de diapozitive despre LKG (după ce aceasta a fost prezentată anul trecut şi la Ialta) la Liceul Mikes din Sf. Gheorghe.
3 aprilie: LKG a organizat (în colaborare cu Societatea Micologică din România şi Societatea de Micologie din Ungaria) un curs (primul de acest fel din ţară, conform modelului din Uniunea Europeană, îndeosebi cel din Ungaria) pentru formarea de controlori de ciuperci pentru pieţe. Primul conferenţiar a fost biologul Attila Puskás (4 ore, s-au înscris 30, au fost prezenţi 19). Ne-a găzduit Clubul Elevilor din Sf. Gheorghe.
17 aprilie: Attila Puskás a ţinut următoarele două conferinţe cursanţilor (la Biblioteca Judeţeană Covasna din Sf. Gh.).
24 aprilie: Au urmat încă patru conferinţe ţinute tot de domnul Attila Puskás.
28 apr.: Győző Zsigmond a ţinut ore despre etnomicologie cursanţilor la Liceul Mikes din Sf. Gh.
16 mai: s-a început verificarea ciupercilor pe piaţa centrală din Sf. Gheorghe, ce s-a desfăşurat săptămânal până la 1 noiembrie.
21 mai: LKG a organizat o excursie micologică lângă Bicsad, au ţinut prelegeri inginerul Áron Tana de la Ocolul Silvic Şugaş despre soiurile de copaci din pădurile din împrejurimi şi Győző Zsigmond despre ciupercile care cresc pe copaci. Determinarea de ciuperci a fost prezentată (teorie şi practică) de către Attila Puskás.
5 iunie: conferenţiar ne-a fost doamna dr. Erzsébet Jakucs micolog la Universitatea ELTE din Budapesta şi conducătorul, coordinatorul principal al cursurilor de micologie din Ungaria. Invitata noastră a ţinut prelegeri despre micotoxicologie, ciuperci în comerţ şi folosirea ciupercilor în scopuri medicinale. Gazdă ne-a fost Liceul Mikes din Sf. Gh.
16 iunie: Tot la Liceul Mikes Attila Puskás a vorbit despre relaţia plante-ciuperci cursanţilor, iar Győző Zsigmond despre modul de conservare a ciupercilor şi elaborarea de preparate în scopuri ştiinţifice.
19 iunie: LKG a organizat lângă Vâlcele o excursie micologică condusă de Sándor Zoltán şi Attila. Puskás. S-a organizat şi un concurs de recunoaştere a ciupercilor (Győző Zsigmond).
2-3 iulie: Doctorul în micologie Ferenc Pál-Fám a prezentat mai multe prelegeri la Liceul Mikes şi în ziua următoare a condus o excursie micologică la Zagon.
9 iulie: A continuat şirul conferinţelor prezentat cursanţilor de către domnul dr. Ferenc Pál-Fám.
23 august: Radio România Actualităţi a făcut interviu cu preşedintele LKG, care a vorbit mai ales despre măsurile ce ar trebui luate pentru prevenirea intoxicaţiilor cu ciuperci, despre necesitatea popularizării cunoştinţelor de micologie şi a reglementării prin lege a comercializării ciupercilor şi a verificării pe pieţe a acestora.
24 aug.: Televiziunea DUNA a făcut un film în colaborare cu LKG despre importanţa recunoaşterii buretelui viperei, Amanita phalloides.
26 aug.: La al XVI-lea simpozion de la Sinaia al Societăţii Micologice din România LKG a fost reprezentat prin preşedintele Győző Zsigmond, care a participat ca conferenţiar, a vorbit despre folosirea ciupercilor în etnomedicina maghiară.
7-12 sept.: a avut loc la Oituz (jud. Covasna, hanul Anselmo) tabăra micologică LKG cu 40 de participanţi din ţară şi din străinătate. Ne-au onorat cu prelegeri şi filme documentare specialişti ca dr.. Ferenc Pál-Fám, specialista în trufe Gizella Görgényi Józsefné Czudor de exemplu. Am fost sponsorizaţi mai ales de către Fundaţia Apáczai şi Consiliul Local al Mun. Sf. Gheorghe.
9 sept.: LKG-ul s-a reprezentat la al VI-lea For Civil din Cluj ca membru fondator al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale Maghiare Din Transilvania.
12 sept.: LKG a prezentat o expoziţie de ciuperci din flora spontană cu ocazia zilelor oraşului Tg. Secuiesc, preşedintele Győző Zsigmond a susţinut şi o conferinţă la Casa de Cultură din localitate.
24 sept.: LKG a fost reprezentat prin preşedinte şi prin afiş la Zilele ONG 2004 organizat la Sf. Gheorghe.
25 sept.: LKG a organizat (la Liceul Mikes) simularea unui examen pentru cursanţi coordonaţi de către invitatul nostru de la Budapesta: 3 oct.: dr. Erzsébet Jakucs.
2 oct.: excursia micologică a societăţii s-a organizat la Vâlcele cu conducerea lui Attila. Puskás.
16 oct.: de această dată LKG a organizat chiar două excursii micologice, una la Şugaş-Băi şi cealaltă la Ghelinţa. Responsabili specialişti au fost: Attila. Puskás, respectiv Sándor Zoltán
21 oct.: LKG-ul a fost reprezentat prin doi membri de conducere (Ferenc Pál-Fám şi Győző Zsigmond) la conferinţa ţinută la Budapesta, organizată de către Biblioteca Naţională de Agricultură de acolo.
9 noi.: în cadrul cursului de micologie organizat de LKG ne-a fost oaspete prezentând mai multe prelegeri conferenţiarul dr. Cătălin Tănase de la Universitatea din Iaşi (sala Eurocenter, Amőba Sf. Gheorghe).
10 noi.: s-a organizat examenul pentru participanţii la cursul de micologie LKG, au participat 15, au reuşit la examen: 12. Diplomele au fost acordate de un juriu în care s-a reprezentat pe lângă gazde: Societatea Micologică din România şi Societatea Micologică din Ungaria.
13 noi.: la restaurantul Parc din Sf. Gheorghe s-a organizat o mică conferinţă despre LKG şi despre prezenţa ciupercilor în gastronomie (Attila Puskás) în colaborare cu gazdele evenimentului.
3 dec.: LKG a fost reprezentat la Budapesta - ca membru - la şedinţa organizată de Federaţia Maghiară de Truficultură.
29 dec.: şedinţă festivă la restaurantul Bastion cu mâncăruri din ciuperci la care am invitat în special sponsorii noştri şi cei mai activi dintre membri. S-a evaluat activitatea din anul 2004 al asociaţiei LKG (îndeosebi cursul de micologie), s-au împărţit diplome cursanţilor.
04: am definitivat calendarul de perete pentru 2011 care va fi editat în colaborare cu Editura Corvin şi care cuprinde fotografii din materialul expoziţiei “Cea mai frumoasă ciupercă din natură”.
07: conform contractului cu Muzeul Ştiinţelor Naturale din Tg. Mureş d-ul Téglás Zoltán a predat 10 +1 preparate, majoritatea fiind adunate de pe teritoriul oraşului. Deocamdată sunt gata 30 de preparate, toate recoltate în această toamnă.
14: vernisajul expoziţiei “Cea mai frumoasă ciupercă din natură” la sediul Biroului de Informaţii Turistice din Covasna.
17: este gata calendarul de buzunar pentru 2011 editat la Tipografia T3.
18: microrevelionul ciupercarilor LKG la cantina Liceului Mikes Kelemen. După salutul adresat sponsorilor au fost prezentate preparatele din ciuperci aduse de participanţi şi gustarea acestora. A urmat prezentarea calendarului de perete, a calendarului de buzunar după care toată lumea a participat la un joc cu premii.
Tot la această dată s-a desfăşurat şi microrevelionul MLG, ţinut la restaurantul Mureşul din Tg. Mureş. SPONSORII NOŞTRI ÎN 2010 AU FOST:
din Sf. Gheorghe : CONSILIUL LOCAL SF. GHEORGHE, CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA , TEGA, MUZEUL NAŢIONAL SECUIESC, RESTAURANTUL PARK, DÁLIA SRL., COSYS SRL., TIPOGRAFIA COVAPRINT, BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ BOD PÉTER LICEUL MIKES KELEMEN, Aquaris SRL., Globinfo SRL., din altă parte: SOCIETATEA MICOLOGICĂ MAGHIARĂ, FUNDAŢIA COMMUNITAS, CENTRUL CULTURAL ARCUS, FUNDAŢIA BETHLEN (Anna Bethlen), de la Bodoc Favorit SRL., TRUFFOIR SRL., SZÁSZ DOMOKOS (Mediaș), Márton László ŞI Bangyán Sándor (Dalnic).
1: Excursia traditionala de început de an (în cerc restrâns).
Februarie
3: expunere si proiectie la Biblioteca Judeteana Covasna (Gyozo Zsigmond : Calendarul de evenimente a LKG pentru 2010 în imagini înpreuna cu Attila Puskás si Sándor Zoltán : ciupercile din perioada de iarna întâlnite mai frecvent in judetul nostru).
S-a înregistrat la Oradea Asociatia Micologica “Partium”, presedinte Zoltán Zakota, presedinte executiv Attila Kovács, domnii Barna Búzás si Pál Horber fiind membrii de onoare.
17: a iesit de sub tipar la Editura Corvin din Deva calendarul nostru de buzunar.
Microrevelionul ciupercarilor LKG la Casa de Cultura Ádám Kónya .Dupa salutul adresat sponsorilor au fost prezentate preparatele din ciuperci aduse de participanti si gustarea acestora. A urmat prezentarea calendarului de anul viitor dupa care toata lumea a participat la un joc distractiv.
Tot la aceasta data s-a desfasurat si microrevelionul MLG, tinut la restaurantul Muresul din Tg. Mures.
SPONSORII NOSTRI ÎN 2011 AU FOST:
DIN SF. GHEORGHE :
CONSILIUL LOCAL SF. GHEORGHE, CONSILIUL JUDETEAN COVASNA , TEGA, MUZEUL NATIONAL SECUIESC, RESTAURANTUL PARK, DÁLIA SRL., COSYS SRL., , BIBLIOTECA JUDETEANA BOD PÉTER, Globinfo SRL., GEODA SRL.
DIN ALTA PARTE: SOCIETATEA MICOLOGICA MAGHIARA, FUNDATIA COMMUNITAS, truffoir srl., editura corvin, trufarom srl.
12: Microrevelionul ciupercarilor LKG la Casa de Cultură Ádám Kónya .După salutul adresat sponsorilor au fost prezentate preparatele din ciuperci aduse de participanţi şi gustarea acestora.
Alte activitați ce se desfășoara tot anul
Alte activităţi ce se desfăşoară tot anul : verificarea ciupercilor şi prevenirea întoxicaţiilor din cauza ciupercilor, popularizarea Societăţii Micologice LKG în mass-media ((televiziune – MTV 1,2, Duna, etc. –, radio – Tg Mureş, Sf. Gheorghe –, ziare – Népújság, Háromszék, Magyar Gombász, Székely Hírmondó, Krónika, Erdélyi Gyopár stb.–) unde am fost prezenţi cât mai des posibil prin membri noştrii :Andrási Málnási , Attila Puskás, Sándor Zoltán, Győző Zsigmond. Websiteul nostru în 3 limbi (www. gombasz.ro) a fost actualizat de László Zsigmond iar András Málnási încearcă să ţină la zi websiteul Societăţii Micologice MLG (www.mlgmv.ro) în limba maghiară. SPONSORII NOŞTRI ÎN 2015 AU FOST:
DIN SF. GHEORGHE:
CONSILIUL LOCAL SF. GHEORGHE, CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA , TEGA, MUZEUL NAŢIONAL SECUIESC, RESTAURANTUL BASTION, RESTAURANTUL PARC, DÁLIA SRL., BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ BOD PÉTER, BERTIS SRL., GEODA SRL., etc.
DIN ALTĂ PARTE:
Asociaţia pentru dezvoltare rurală a consiliului jud. Harghita, HERASIB SRL., editura corvin (din deva), SOCIETATEA MICOLOGICĂ MAGHIARĂ, etc.
13: Vernisajul expoziţiei de fotografii a d-lui Gábor Bélfenyéri din Tg. Mureş la Centrul Cultural Maghiar din Târnăveni, întitulat “Mezőhavas gombái” (ciupercile de pe Saca Mare- M-ţii Gurghiu).
17: Microrevelionul ciupercarilor LKG la Casa de Cultură Ádám Kónya .După salutul adresat sponsorilor au fost prezentate preparatele din ciuperci aduse de participanţi şi gustarea acestora.
verificarea ciupercilor şi prevenirea întoxicaţiilor din cauza ciupercilor, popularizarea Societăţii Micologice LKG în mass-media ((televiziune – MTV 1,2, Duna, etc. –, radio – Tg Mureş, Sf. Gheorghe –, ziare – Népújság, Háromszék, Magyar Gombász, Székely Hírmondó, Krónika, Erdélyi Gyopár stb.–) unde am fost prezenţi cât mai des posibil prin membri noştrii :Andrási Málnási , Attila Puskás, Sándor Zoltán, Győző Zsigmond. Websiteul nostru în 3 limbi (www. gombasz.ro) a fost actualizat de László Zsigmond iar András Málnási încearcă să ţină la zi websiteul Societăţii Micologice MLG (www.mlgmv.ro) în limba maghiară. SPONSORII NOŞTRI ÎN 2016 AU FOST:
CONSILIUL LOCAL SF. GHEORGHE, TEGA, MUZEUL NAŢIONAL SECUIESC, CASA DE CULTURĂ Ádám Kónya , RESTAURANTUL PARC, DÁLIA SRL., BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ BOD PÉTER, BERTIS SRL., GEODA SRL., etc.
editura corvin (din deva), HERASIB SRL., , SOCIETATEA MICOLOGICĂ MAGHIARĂ, etc.
SPONSORII NOŞTRI ÎN 2017 AU FOST:
SPONSORII NOŞTRI ÎN 2018 AU FOST:
A honlap fenntartását támogatja a Károlyi Gáspár Alapítvány.
Mert (például) teszünk róla, hogy:
Hogyan tesszük mindezt, tessék csak belenézni esemény-naptárainkba, évente hasonlókat tervezünk és valósítunk meg...
Kérjük támogassa adója 3,5%-val a László Kálmán Egyesületet!